bohemma creative arts

Posts Tagged ‘fa afafine

Rochite, fustițe, machiaje, tocuri, gătit și curățenie. Sună cunoscut? Mulți le-ar asocia inevitabil cu femeile, dar atunci când și bărbații se arată la fel de interesați de ele, schimbăm registrul discuției. Am zis cumva bărbați? Poate doar biologic, pentru că aparențele ne spun altceva.
M-am hotărât să scriu despre un subiect pe care l-am abordat și în lucrarea de disertatie, pentru că este mult prea interesant pentru a-l păstra doar pentru mine. Vorbim astăzi  despre fa’afafinele din Insula Samoa și hijra din India, cazuri ce trec dincolo de granița de gen. Mulți își pun problema existenței unui al treilea sex, alții vorbesc despre pură excentricitate. De cele mai multe ori normele de gen, îmbrăcămintea, rolurile sexuale sunt dictate de către societate. Cu alte cuvinte, genul este un construct social, iar cazurile mentionate mai sus sunt exemple clare. În ciuda reticenţei multor societăţi, culturile de faţă sunt exemple vii ale acceptării persoanelor care nu se simt bine în corpul lor şi se consideră alt gen.

Fa’afafinele din Samoa şi Noua Zeenlandă sunt biologic bărbaţi care acceptă statutul de femei, la nivel social, adoptă comportamente considerate a fi tipic feminine. În fa’asamoa (societatea samoană) , fa’afafinele sunt considerate ca făcând parte din al “treilea gen”, diferit de cel masculin şi feminin, cu atribuţii şi roluri specifice genului din care fac parte, diferite faţă de cele ale bărbaţilor şi femeilor. Termenul fa’afafine se traduce prin “precum o femeie/asemănător unei femei” (fa’a – precum, fafine- femeie). Greşeala cea mai frecventă este de a considera fa’afafinele homosexuali, întrucât acestea au o viaţă sexuală variată, iar relaţiile dintre un Tane (bărbat) şi o fa’afafine (al treilea gen) nu se consideră ca fiind între membrii aceluiaşi sex, ci mai degrabă între două genuri diferite.


Multe voci spun că înainte de contactul cu Occidentul, fa’afafinele erau simpli “băieţi feminini”, dar expunerea la filmele occidentale i-a învăţat că îmbrăcămintea, machiajul şi în general aspectul pot fi folosite ca semnificanţi ai genului. O altă influenţă occidentală este reprezentată de adoptarea unor nume europene creştine, specific feminine, de obicei asociate cu nume ale unor fotomodele, nume cunoscute ale unor femei, hiper-feminine. Cu toate acestea, multe dintre reperezentantele acestui gen nu poartă haine femeieşti pentru a se simţi fa’afafine. Asumarea apartenenţei la un gen este ambiguă, şi nu pentru că fa’afafinele se percep pe sine ca fiind ambigue din punct de vedere al aparteneţei la un anumit gen, ci pentru că acesta este modul în care sunt privite de către ceilalţi. Anumite aspecte fizice ale corpului le îndeamnă pe unele dintre ele să adopte vetimentaţia feminină, după cum le poate detetmina să păstreze aparenţa masculină. De asemenea, adoptarea unei maniere femine sau masculine poate fi determinată şi de anumite munci care presupun efort fizic ridicat, astfel încât musculatura corpului dezvoltă totodată masculinitatea acestuia. Identitatea fa’afafinelelor este efectuată şi creată prin intermediul corpului, printr-o serie de elemente “superficiale”, disponibile pentru schimbări relativ uşoare, precum părul, machiajul şi îmbrăcămintea. Astfel de elemente de “suprafaţă”, “superficiale” sunt frecvent modificate de către toţi oamenii în performanţele lor de gen. Alături de elementele “superficiale” , alte aspecte care pot fi supuse schimbării sunt cele care modifică forma corpului, greutatea şi musculatura, dar şi tehnici medicale care feminizează corpul.


Alte exemple care nu îşi găsesc corespondent în împărţirea binară clasică a genului şi provoacă ideile occidentale despre gen şi sex sunt hijra  din Asia de Sud. Deşi biologic sunt bărbaţi, se consideră că sunt hermafrodiţi sau intersexuali (organele sexuale externe diferă de cele interne), iar identitatea lor sexuală este feminină. Unii dintre ei recurg la metode chirurgicale de castrare, sau vaginoplastie, practici ce sunt considerate de mare importanţă religioasă. Deeşi societatea îi atestă ca fiind al treilea gen, drepturile acestora sunt limitate: nu pot avea buletin, paşaport sau orice act de identitate, acesta fiind şi motivul pentru care majoritatea recurg la prostituţie şi cerşetorie. Hijra sunt consideraţi a fi un simbol al fertilităţii, datorită energiei sexuale acumulate în timpul castrării, iar din acest motiv comunitatea îi cheamă la nunţi şi botezuri, unde hijra cântă şi dansează.
Ca şi în cazul fa’afafinelelor, identitatea hijra este creată prin intermediul corpului, printr-o serie de elemente vizuale ce pot fi supuse uşor schimbărilor, precum părul, machiajul şi îmbrăcămintea. Hijra adoptă ţinute vestimentare tipic feminine, de obicei sariuri, poartă bijuterii şi părul lung. Deşi comunitatea locală îi acceptă ca fiind un al treilea gen, cu identitate sexaulă distinctă, multe voci acuză asemănările dintre hijra  şi travestiţi. Este demn de menţionat că în India, alături de alte minorităţi sexuale există şi travestiţi sau bărbaţi efeminaţi, fără a fi consideraţi ca având identitate sexuală diferită şi fără ca aceştia să treacă prin ceremonia de castrare. Este şi cazul  jogappa, bărbaţi efeminaţi, care poartă haine femeieşti, au părul lung şi nume feminine sau al aşa-numiţilor jankhas, kothi şi zenan, care au înclinaţii homosexuale.

Cazurile pot fi explicate prin definiţia genului dată de Judith Butler – “set de acte repetate într-un cadru extrem de rigid, care se închegă de-a lungul timpului pentru a produce apariţia unei substanţe, sau un fel natural de a fi”. Această teorie permite ca sexul/genul să poată fi înţeles ca un aspect al subiectivităţii care este socializată, dar care este repetată atât de des încât se sedimentează până la punctul în care devine imuabilă. Odată ce acest gen este sedimentat prin repetiţie, individul “devine” apoi genul pe care îl adoptă, îl întruchipează. Fa’afafinele si hijra sunt exemple ale faptului că sexul nu este înnăscut, ci este mai degrabă o serie de practici care pot fi învăţate.

 

Etichete: ,

Let’s talk about

Iunie 2017
L M M M V S D
« Iun    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
Bloguri, Bloggeri si Cititori
Make Up Blogs