bohemma creative arts

Archive for the ‘Editorial’ Category

Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA lansează vineri, 15 martie la ceainăria Cărturești volumele Catalogul reclamelor ofensatoare și Femeile spun nu publicității ofensatoare.

Lucrarile sunt rezultatul proiectului Femeile spun nu publicității ofensatoare!, derulat de FILIA cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos şi implementat în perioada iulie 2011- februarie 2013.

Moderatoare va fi Oana Baluta, presedinta Centrului FILIA, iar printre invitati se numara Norma NIŢESCU, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Mihaela MIROIU, prof.univ. SNSPA, Asztalos CSABA, Preşedinte CNCD, Alice IANCU, vice-președintă Centrul FILIA si Andreea MOLOCEA, vice-președintă Centrul FILIA.

In cadrul acestui proiect a luat nastere si blogul http://nupublicitatiiofensatoare.blogspot.ro/, spatiu deschis oricui doreste sa sesizeze o reclama ofensatoare si sa sanctioneze public stereotipurile de gen prezente.

Initiativa vine in contextul in care spatiul mediatic promoveaza mituri si imagini preconcepute referitoare la modelul feminin.

Ce-i drept, publicitatea a încurajat dintotdeauna sexismul, reducând femeia doar la corp, conturându-se ideea că trebuie să fie dezirabilă pentru a reuşi ca subiect social.
217088,xcitefun-photoshop-cream-2
Spre deosebire de femei, care sunt asociate spaţiului domestic, în publicitate, bărbaţii  sunt prezentaţi  în poziţii dominante, fie “capi ai familiei”, oameni de ştiinţă sau afacerişti. Femeia se raportează întotdeauna la bărbaţi, a căror prezenţă, deşi nu este vizibilă, se face totusi simţită. Bărbaţii sunt cei care dau sfaturi în materie de curăţenie (deşi se presupune că este “vocaţia”femeilor), scot orice gospodină din dilemă, atunci când aceasta nu ştie ce detergent să achiziţioneze…reclamele la Dero, Mr. Muscle sau Mr. Proper sunt doar cateva dintre ele. În scenariile imaginate de publicitari,  băieţii împreună cu tatăl şi, eventual, cu bunicul, sunt preocupaţi să producă cele mai rele pete, pe care mama este nevoită să le spele, evident, zâmbind. Atunci când nu varsă, nu murdăresc, nu sunt infantili şi nu fac haz de ei înşişi, ei pozează în rolul bărbatului fatal, al eroului, al prietenului şi al expertului în orice.
Preocupaţi să exploateze femeia în publicitate, pentru vânzari de aparate de ras, autoturisme sau bere, bărbaţii au reuşit cumva să se automarginalizeze în spaţiul publicitar. În

timp ce feminitatea promovată presupune frumuseţe şi senzulitate, modelul masculin promovat echivalează cu maturitatea şi succesul profesional. Cert este faptul că masculinul şi femininul par a fi într-o infinită competiţie şi se construiesc mai ales în termeni de diferenţe.
Am remarcat ca in ultimul timp si-au facut aparitia timid “inovaţii” care par a fi menite să răzbune orgoliul femeilor, scenarii imaginate de copywriteri, în care „el” are o grijă “naturală” de copil (aduceti-va aminte de spoturile Milli) sau în care ea este aşteptată acasă de soţul iubitor, care i-a pregătit cina. Femeile apar în situaţii inedite, capi de familie, independente, iar bărbaţii, între timp domesticiţi, au grijă de copii şi gătesc.
Picture1
Picture2
În realitate însă, rolul dominator conferit femeii este menit să atragă atenţia, să folosească stereotipuri deja consacrate, prin schimbarea modalităţii de abordare a acestora. Falsa egalitate indusă de publicitari pare desprinsă mai degrabă dintr-un scenariu de film SF, decât dintr-o reclamă, întrucât decalajul stereotip-realitate este mult prea mare.
Anunțuri

AZI protestez!

Protestez pentru ca AZI nu vreau sa fiu in centrul atentiei, pentru ca nu vreau flori, ciocolata, cadouri, nu vreau nici sa ma bucur ca tampita de toate gratuitatile, reducerile, pomenile oferite de saloanele de frumusete.

Protestez pentru ca AZI nu ma bucura faptul ca nu stiu ce crasma obscura imi ofera „a treia bere gratis, la doua consumate”, pentru ca m-am saturat ca doar de 8 martie sa citesc in presa aceleasi „interviuri cu femei exceptionale”, sau „topuri si clasamente cu femei care au marcat istoria”…culmea, „femei” si „istorie” puse in acelasi context.

Protestez fata de toti barbatii care vaneaza fustele scurte tocmai de 8 martie, pentru ca stiu ca ele-purtatoarele de fuste-sunt mai vulnerabile decat in alta zi si inghit orice compliment gratuit.

Protestez fata de parada de fuste, tocuri si tona de parfum care iau cu asalt metroul, fata de femeile care 8 martie brusc le aduce aminte ca au si rochii in garderoba si acum descopera ca fardurile sunt pentru fata.

Protestez fata de voi, toti cei care va asteptati cuminti randul la cozile nesuferite de la florarie, ingandurati, intr-o complicitate tacita, blestemand si injurand toata suflarea feminina pentru asa o „gaselnita”…chiar, cine o fi inventat si 8 martie??!!!

Protestez fata de voi, toate cele care stati AZI cu orele la coafat, epilat, manichiura, masaj si „cheap”pendales. De ce tocmai azi???!!

A, da..protestez fata de „filantropii de ocazie”: „da, sa fim buni cu ele AZI”, „sa le dam atentie”,” sa le dam drumul mai devreme de la serviciu, ca doar e ziua lor”, „DA, AZI ai voie”, „DA, AZI arati minunat”, „DA, AZI am timp sa discutam marirea aia de salariu promisa de acum un an”. De ce AZI?!! De ce DOAR AZI iubiti femeile? Sau e ca in povestea Cenusaresei, dupa 12 noaptea se rupe vraja?

Protestez pentru drepturi egale, non-discriminare si solidaritate intre femei si pentru ca nu imi doresc o zi pe an ca sa ma simt speciala.

Si da, AZI port papion, pentru ca nu vreau sa fiu connforma cu uniforma de 8 martie, fusta, decolteu si musai toc de 15.

DSC_2398

 

 

Iubesc gulerele…de toate marimile, culorile si formele. Completeaza perfect orice tinuta, mai ales in cazul celor care nu „spun” nimic. Probabil nu sunt singura, din moment ce a fost creata si o versiune detasabila a gulerelor. Foarte putini stiu insa ca denumirea de gulere „Peter Pan” i-o datoram actritei Maude Adams, care l-a interpretat pe Peter Pan in 1905, ocazie cu care a si purtat un astfel de accesoriu.

De atunci, gulerele Peter Pan au revenit constant in moda, iar in zilele noastre cele detasabile sunt la mare cautare. Nume celebre, precum Louis Vuitton sau DKNY au inclus de nenumarate ori in colectiile lor gulerele detasabile. Sunt perfecte purtate la bluzite fine, pulovere, rochite, chiar si tinute cu umerii dezgoliti.

Daca sunteti indemanatice si aveti ceva timp liber la dispozitie, va puteti face singure gulere detasabile- asa cum am indraznit si eu (recunosc insa ca mama a fost pe post de croitoreasa). In mercerii gasiti paiete, lanturi, strasuri, margelute, dantela si tot felul de accesorii, asa ca puteti realiza gulerul dupa bunul plac.

Pe youtube gasiti numeroase tutoriale, iar google-ul este plin cu idei de gulere, extrem de ingenioase si originale. Asa ca…spor!

Sugatorii de sange reprezinta una dintre sursele inepuizabile de inspiratie pentru scriitori sau regizori, avizi de publicitate si dornici de consacrare peste noapte. Asa se face ca tot mai multi pseudo-artisti, aflati in criza de inspiratie recurg la cel mai facil siretlic pentru a cuceri mintile naive ale publicului: povestile cu vampiri. Mai mult, indivizi din viata reala (ce-i drept, dubiosi) ajung sa se convinga pe ei insisi ca setea zilnica de sange proaspat i-a transformat in vampiri. “Ne-morţii” (the undead), asa cum sunt numiti in romanul lui Bram Stoker au devenit o adevarata obsesie pentru industria filmului.

Neaparat romantata, povestea trebuie sa includa un personaj fictiv – vampirul rece, albicios, carismatic, sclipicios si o muritoare anodina, tinta sigura pentru coltii ascutiti ai vampirului. Cum de a ajuns o curiozitate etnologica sa hraneasca fanatismul industriei cinematografice…ramane inca un mister.

“Nosferatu” este prima aparitie ecranizata ce are ca sursa de inspiratie vampirii. De atunci, artistii au incercat sa reediteze mitul vampirului, fiecare contribuind cu propria viziune/fantezie asupra “vampirului perfect”. Vampirul a suferit de-a lungul timpului mai multe schimbari de imagine: de la Nosferatu cel bolnavicios, incapabil sa asigure macar perpetuarea propriei specii, pana la carismaticul Dracula, interpretat de Bela Lugosi, cel care este responasbil pentru stereotipul vampirului aristocrat.

Apoi fascinatia pentru vampiri a continuat cu ecranizarea “Interviu cu un vampir”, dupa cartile Annei Rice, ce-i vampiriza pe Brad Pitt si Tom Cruise, in rolurile principale. In timp ce peste invechitul Dracula se asternuse deja praful, modelele upgradate de vampiri aduceau in prim plan subiecte tabu ale anilor 90: amorul gay, eliberarea sexuala. Prototipul vampirului seducator este perpetuat pana in zilele noastre, iar recent a aparut si categoria vampirilor “vegetarieni”. Intre timp, filmele de profil prospera: “Saga Amurg,” serialele “The vampire diaries”, “True Blood”, mai nou, “Fright night” si “Dark Shadows”, cu Collin Farrell, respectiv, Johnny Depp, vampirii de serviciu.

Iar pentru cei plictisiti de subiectele cu fetiscane amorezate de colti ascutiti, vestile nu sunt tocmai bune. Un alt mit, tocmai bun de “muls” in scopuri comerciale, cel al varcolagilor, vine puternic din spate si se pare ca deja i-a cucerit pe amatorii de paranormal. Red riding hood, The wolfman, serialul Teen wolf sunt doar cateva dintre aparitiile recente care fac furori in randul tinerilor, in special.

 

E grea viata de jurnalist, subiectele sunt putine, inspiratie 0, mai ales cand nu ai nicio treaba cu domeniul, doar vagi notiuni de limba romana. Stresul e mare cand te preseaza timpul si tu trebuie sa produci articole pe banda rulanta, care, culmea, sa starneasca si interes in randul audientei. Cat de  frustrant trebuie sa fie cand simti respiratia sefului in ceafa, care te cronometreaza la fiecare virgula scrisa pe hartie, doar doar o iesi azi articolul, ca altfel “rad Liberatea si Click de noi”. Mizeriile scrise la unu’ noaptea, eventual dupa filmul cu Van “Dumb” sunt numite pompos “pamflet”. Ghiciti ce, pamfletarilor? Articolele voastre sunt la fel de amuzante ca poantele lui Doru Octavian Dumitru in anul 2012. Nu trebuie sa faci parte din categoria “feministelor isterisate” ca sa te simti ofensata de tonul articolelor din Catavencii. Si eu ma intalnesc zilnic cu astfel de exemplare, si pe mine ma amuza divele care flutura in RATB sacosica pe care scrie Zara, Sephora si alte branduri, ma amuza pitipoancele care abia acum descopera ca “apa este inodora, incolora si insipida” si cel mai mult mirosul de cafea la pahar de carton, indiferent ca scrie pe el Starbucks sau McDonald’s.

Si “feministele isterizate” ar putea scrie despre DOREI in calduri care urla dupa ele pe strada, mai ceva ca lupu’ la luna, despre badarani care stau in metrou cu o mana agatata de bara si cu cealalta se scarpina la boase, sau despre alti badarani care-si “scapa” gratios pe jos surplusul de muci/ flegma. Sursele de inspiratie ar fi suficiente, la cati manelisti, cocalari, gelati, efeminati si trasi de fiare sunt peste tot. Dar nu o fac. Am recitit articolele, in speranta ca voi gasi ceva care sa ma faca sa rad, ba chiar m-am gadilat singura pe talpa si…nimic. Nu am gasit altceva decat gandurile unor frustrati/misogini, vesnic preocupati de capra vecinului. Nu inteleg ce este atat de deranjant la o femeie care poara ochelari de soare si asculta muzica la casti: Tipa care se crede pe Fifth Avenue. E cu un recipient de cafea de la Starbucks în mînă din care nici nu bea și în care poate nici nu are cafea, are căști în urechi, ochelari de soare, își leagănă capul astfel încît să-i fluture părul, mă rog, înțelegeți ce vreau să spun, fata se închipuie.” Dupa cum nu inteleg nici ce este atat de enervant la o femeie care depaseste cliseul 90-60-90, incat trebuie sa scrii atat de multe randuri: “Femeia capră sau femeia diavol cu genunchii îndoiți. E aia care poartă tocuri, deși ea nu are picioare, ci doar două tuburi de carne foarte scurte conectate la un cur cît o planetă. Dar nu, ea vrea neapărat să poarte tocuri, astfel că te trezești că apare în fața ta, pe stomacul gol, o dihanie cu cur de taxatoare cocoțată pe niște tocuri de 10 centimetri, o îngenuncheată ușor aplecată în față, mereu flexată, care pare că trage după ea o barcă invizibilă foarte-foarte grea. Tremură toată, se zgîlțîie cînd înaintează, se bălăngăne, dar, cu toate acestea, ea crede că arată bine și se uită bărbații după ea. Se uită, e adevărat, dar dacă ar fi permis portul de harpoane pe stradă n-aș vedea-o bine.” Sunt ele mai deranjante decat balosii din statiile de tramvai, care abia asteapta sa urci, ca sa-ti pipaie fundul, sau decat santieristii care beau la 7 dimineata un “Ciuc/Inca una si ma duc” ?

Domnii care au pretentia ca sunt jurnalisti nu sunt altceva decat fin psihanalisti de la coltul strazii. Oricine poate sa scrie ironii la adresa cuiva si genul te texte “hai sa ne radem”. Caterinca ieftina nu este insa justificata. Cu atat mai mult prezenta excrementelor din articole, dupa fiecare virgula. Si daca unora le era teama ca “maimutele antropoide afirma ca BOICOTEAZA Catavencii, sa stiti ca n-o vor face, deoarece majoritatea femeilor agreeaza sa fie TACHINATE si luate la misto, chiar daca NU vor recunoaste niciodata acestea”…ei uite ca o fac, iar de astazi au si o comunitate in mediul online, Catavencii Misogini.

Daca duceti lipsa de subiecte pentru articole, sau daca vreti neaparat sa scrieti despre femei, iata cateva sugestii. Ati putea de exemplu sa scrieti despre femei care traiesc zi de zi experienta violentei si care sunt legate la propriu de calorifer, nu doar sa faceti un top penibil cu un astfel de titlu si sa scrieti “Ştiu că titlul s-ar putea să sune vag misogin pentru unii dintre voi. Vă asigur că nu este, fapt verificat prin mijloace ştiinţifice. De exemplu, 50% din cei care stau în casa mea au spus că „sigur nu e misogin“, în timp ce cealaltă jumătate s-a abţinut de la vot pentru că trebuia să spele vasele”. Ati putea sa scrieti despre femei hartuite zilnic pe strada de gastile de primitivi in calduri, despre femei care se intorc seara de la serviciu si intarzie acasa pentru ca au ocolit o strada slab iluminata, din teama de a nu fi agresate, despre femei care se simt vinovate ca poarta o rochie, femei care trag de fusta si isi acopera sanii cand trec pe langa o ceata de barbati, femei carora li se incalca pana si dreptul de a merge pe strada la 10 noaptea, femei care se simt scarbite, neputincioase, ingrozite de gandul ca oricand pot fi victima unui psihopat, femei vulnerabile, carora li se pun etichete, carora le este teama sa riposteze sau sa controleze in vreun fel glumele si comentariile deplasate.

Ati putea sa scrieti despre Elena Caragiani Stoenescu, Maria Teohari, Elisa Leonida Zamfirescu, Marie Curie sau Virginia Andreescu Haret, despre surorile, fiicele, verisoarele si mamele voastre. Mama voastra…!

Oricat de generos ar fi dulapul nostru cu haine, look-ul masculin revine constant in garderoba feminina. Costumele barbatesti asortate cu pantofii cu toc, camasile clasice, tricourile si jeansii largi…toate fac furori in randul celebritatilor internationale. Halle Berry, Katie Holmes, Rihanna sau Blake Lively sunt doar cateva dintre vedetele care aleg constant tinutele barbatesti pentru evenimentele mondene.

La noi, cea care promoveaza acest stil este Andreea Marin, care si-a recunoscut pasiunea pentru hainele barbatesti: o pasiune pentru hainele bărbăteşti: „Mă simt foarte bine îmbrăcată în haine  bărbăteşti. Adina Buzatu mi-a dat câteva sugestii. Mă îmbrac așa în anumite  ocazii și nu împrumut haine de la soțul meu”. Si Adina Buzatu indrazneste sa asorteze hainele barbatesti cu accesorii feminine. La una dintre sedintele foto realizate pentru brandul sau Trends by Adina Buzatu, aceasta preciza ca „a pozat in haine barbatesti, ca sa arate ca femeile sunt sexy si imbracate.”

 

 

 

Acestea au fost reactiile societatii cand femeile au indraznit sa poarte pentru prima data in public „ceea ce poarta un om” (a se citi barbat). Purtarea pantalonilor in zilele noastre este un lucru cat se poate de firesc, desi primele femei care au aparut in public purtand pantaloni au scandalizat societatea acelor vremuri. Atestari istorice ale femeilor care purtau pantaloni au fost aproape inexistente, cu exceptia popoarelor nomade, care erau nevoite sa parcurga distante mari in saua calului. In Wigan, Anglia, „pit brow girls”, asa cum au ramas in istorie, au scandalizat societatea victoriana la acea vreme, tocmai pentru ca purtau pantaloni pentru munca periculoasa pe care o executau in minele de carbune.

Avantul pe care l-a cunoscut feminismul in secolul XX a contribut decisiv in inlaturarea prohibitiilor vestimentare. Sfarsitul secolului IX marcheaza primele aparitii ale femeilor in pantaloni, lucru datorat muncilor grele din sectorul industrial, dar si a  activitatilor sportive, cum ar fi echitatia si mersul pe bicicleta. Asadar, nevoia de confort, dar si spiritul practic le-au determinat pe femei sa faca acest pas important pentru eradicarea Paul Poiret a fost primul designer care a creat primii pantaloni pentru femei, in 1913, asa numitii pantaloni de harem.

In 1920, cea care produce cu adevarat o revolutie in acest sens este Coco Chanel, care lanseaza pantalonii in moda feminina. Incepand cu anii 30, figuri emblematice precum Marlene Dietrich si Katherine Hepburn erau des fotografiate purtand pantaloni, ceea ce a contribuit la popularizarea acestora in randul femeilor. In 1960, designerul francez André Courrèges (cel care a introdus si fusta mini) introduce pantalonii lungi ca element de moda, ceea ce va duce mai tarziu la era blugilor.

In unele cazuri, interdictiile legate de purtarea pantalonilor de catre femei inca persista. Este si cazul Sudanului, unde un articol din Codul Penal interzice purtarea „vestimentatiei obscene” in public. Acest articol este invocat ca motiv pentru arestarea femeilor. In 2009, jurnalista Lubna al-Hussein, impreuna cu alte 13 femei au fost arestate pentru ca purtau pantaloni. De cele mai multe ori, pedeapsa consta in lovituri de bici. Alt caz este si cel al femeilor din Mali, unde, o lege din 1965 le-a interzis acestora sa poarte pantaloni. Pana in 1994, sub presedintia lui Kamuzu Banda, femeile nu aveau voie sa poarte pantaloni. In mod surprinzator, si in Paris, capitala modei exista inca o lege care le interzice femeilor sa poarte panataloni, mentionandu-se ca „orice femeie care doreşte sa se imbrace ca barbatii trebuie sa se prezinte la politie ca sa obtina autorizatie”. Desi femeile din Franta pot purta astazi panataloni, fara nicio restrictie, legea nu a fost abrogata.

Dovada a importantei pe care au avut-o pantalonii in formarea societatii actuale este si sarbatorirea Zilei Pantalonului pe internet, propusa pentru ultima zi a lunii septembrie. Deci, girls, happy pants day!


Let’s talk about

Octombrie 2017
L M M M V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
Bloguri, Bloggeri si Cititori
Make Up Blogs